Senatorul PSD Gabriel Mutu: SECTORUL CU TEI. Vrem un sector curat, frumos, cu miros de tei și cu oameni zâmbitori!

0
161

Vrem un sector curat, frumos, cu miros de tei și cu oameni zâmbitori! Vrem să redăm sectorului frumusețea de altă dată.


Am decis să trec la acțiune. Pur și simplu mă revoltă problemele de mediu din Sectorul 6 și nu cred că are vreun rost să aștept vreo rezolvare divină. Împreună cu mai mulți tineri entuziaști am început să plantăm tei în locurile defrișate de vegetație. Vreau ca Sectorul 6 să își capete renumele de Sectorul cu Tei pentru că merităm cu toții să trăim într-un sector curat și plin de copaci, flori și parcuri. Până să ajungem să putem spune că avem parte de un astfel de sector, e mult de muncă și primul pas e să plantăm tei după tei.

Nu cer ajutorul nimănui pentru acțiunea de a planta tei. Oficialitățile nu par dispuse să caute un plan de scoatere a sectorului din paragina în care se află. Fiecare dintre noi e dator să facă tot ce poate pentru a lăsa în urma lui o lume mai bună. Vă rog să aveți grijă de acești copaci care ne aparțin, din clipa plantării, nouă, tuturor. Vom continua acțiunea și pe lângă plantarea intensivă de tei vom avea grijă și să îi întreținem. Cei care vor să ni se alăture sunt bineveniți și vă așteptăm cu brațele deschise. Vă dorim lângă noi pentru că împreună putem să schimbăm lumea în care trăim.
Sectorul 6 trebuie să devină Sectorul cu Tei.

 

Vezi mai mult

— la Drumul Taberei.

sursa : Gabriel Mutu

Lasă un răspuns