Scandal-monstru în PMP: Acuzaţii grave şi plângeri penale între membrii organizatiei din Sectorul 6

0
19

Până să înceapă oficial bătălia electorală, membrii PMP se „bat” între ei. Candidatul PMP la Primăria Sectorului 6, Carmen Dincă, i s-a plâns în scris lui Traian Băsescu de neregulile din filiala de sector. Aceasta susţine, printre altele, că i s-au cerut 15.000 de euro pentru a candida. În replică, preşedintele PMP Sector 6, Ştefan Enache, anunţă că va depune o plângere penală pe numele colegei de partid.

Scrisoarea trimisă de Carmen Dincă lui Traian Băsescu pe 22 martie a apărut public abia azi. Potrivit unor surse din PMP, candidatul PMP la Primăria Sectorului 6 i-a scris lui Băsescu:

Domnule Preşedinte, mai sunt 44 de zile până la startul oficial al campaniei electorale. Aşadar, permiteţi-mi să vă aduc la cunoştinţă stadiul desfăşurării pregătirilor Organizaţiei Sector 6. Zero. Pe 17 februarie, conducerea Organizaţiei a decis candidatul. După această dată a mai avut loc o întâlnire, pe 7 martie, în care s-a pus la cale acţiunea de pe 8. În rest nimic. Am pierdut 40 de zile.

Capacitate organizaţie – 700 de membri, 100 activi, 20 disponibili cu tineret cu tot (din declaraţiile lui Ştefan Enache, eu nu am văzut mai mult de 20 de persoane).

carmen-dinca

Starea de fapt:

– Nu există un sediu.

– Nu s-au luat autorizaţii pentru amplasarea corturilor de strângere de semnături (înţeleg că s-au depus la PMB).

– S-a făcut o singură acţiune cu candidatul (pe 8 martie).

– Nu avem lista de consilieri (mi s-a spus că nu e treaba mea să aleg consilierii).

– Nu s-a demarat acţiunea de strângere de semnături.

– Membrii Organizaţiei spun că nu au mai fost contactaţi de la alegerile europarlamentare.

– Suspiciuni de blat din partea preşedintelui cu contracandidaţii.

– Preşedintele Organizaţiei 6 nu se implică în niciun fel, acreditând ideea că până la alegeri se va lua o decizie politică care va scoate pe tuşă candidatul (există martori care au asistat la astfel de declaraţii).

– Preşedintele a căpuşat Organizaţia punând în funcţii cheie de vicepreşedinţi angajaţi de-ai săi (oameni pe care intenţionează să îi promoveze şi pe lista de consilieri).

– Preşedintele a transformat Organizaţia într-un SRL.

– Există informaţii potrivit cărora preşedintele a adunat bani de la diverşi oameni de afaceri pentru campania electorală (Ştefan Enache a fost promovat 1 an ca fiind candidatul MP la Primăria S6).

– Preşedintele a cerut candidatului suma de 15 mii de euro pentru campanie.

– Preşedintele sabotează candidatul spunând tuturor în jur că „nu e sigur”, lucru care creează confuzie atât în rândul membrilor, cât şi a potenţialului electorat.

În concluzie, e greu să construieşti cu persoane care au alte interese, oricâte atuuri ai avea. Deşi oamenii din organizaţie au cele mai bune intenţii, ei se lovesc de blocajul impus prin non-acţiune de către conducere. Mulţi vor să plece. Vă rog să luaţi la conuştinţă şi să dispuneţi în consecinţă!

În replică, Ştefan Enache anunţă că acuzația că i-ar fi cerut candidatei 15.000 de euro este mincinoasă și îşi rezervă dreptul de a depune o plângere penală.

Țin să precizez că toate discuțiile referitoare la campania pentru alegerile locale au avut loc numai în cadrul Consiliului Executiv al PMP Sector 6 la care au participat majoritatea membrilor din conducere. Retragerea sprijinului politic este una firească, fiecare organizație încercând să arunce în competiție candidatul care să întrunească atât criterii de moralitate cât și criterii de competență administrativă. În toată această perioadă, doamna Carmen Dincă nu a demonstrat aceste lucruri, fapt pentru care organizația continuă să evalueze alți candidati. Sunt surprins de atitudinea doamnei Carmen Dincă, având în vedere faptul că încearcă justificarea unui eșec personal prin acuzații mincinoase„, precizează preşedintele PMP Sector 6.

http://www.stiripesurse.ro/scandal-monstru-in-pmp-acuzatii-grave-si-plangeri-penale-intre-membri_988804.html

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns