Sa rîdem cu TimesNewRoman : Călător în timp din Drumul Taberei, întors din 2174: „Și acolo tot trei ani mai sunt”

0
239

Speranțele locuitorilor din Drumul Taberei că vor putea călători pe sub pământ și altfel decât prin sistemul de canalizare par să se fi năruit, după ce călătorul în timp al cartierului s-a întors recent din anul 2174 și a anunțat că mai sunt doar trei ani până la finalizarea lucrărilor la metrou.
Pentru a dovedi ca este întradevar din viitor, cetateanul a adus si cîteva fotografii cu  Cinema Favorit asa cum este el în anul 2174
p_155099_440x300-00-65

„Practic, și în 2174 lucrările sunt în același stadiu avansat. Singura modernizare vizibilă este panoul cu ‘În 3 ani aici va fi stația ta de metrou’, care acum are luminițe și leduri, ca să se vadă și noaptea. E drept că au instalat simulatoare de metrou, din loc în loc, dar ele nu ne oferă decât iluzia unei călătorii, nu ne ajută să ajungem și noi mai repede în București”, spune Geo Lemandroi, călătorul în timp.

favorit 10

mai mult la :

Călător în timp din Drumul Taberei, întors din 2174: „Și acolo tot trei ani mai sunt”

Lasă un răspuns