S-a reluat traficul în zona Eroilor din Capitală, unde s-a surpat drumul anul trecut

0
18

Se circulă fără restricţii pe Bulevardul Eroilor din Capitală. S-a reluat traficul în zona în care, acum un an, s-a surpat drumul din cauza lucrărilor de extindere a magistralei de metrou. Astfel, cele 12 linii de autobuz care au fost deviate au revenit la traseul de bază.

A durat mai bine de un an că şoferii să scape de restricţiile de circulaţie din zona Eroilor, unde şoseaua s-a surpat din cauza lucrărilor de la reţeaua de metrou.

Închiderea zonei a dat peste cap traficul, iar câteva familii au fost nevoite să plece de acasă pentru că locuinţele lor începuseră să se crape.

S-a încercat deblocarea zonei de mai multe ori însă, de fiecare dată, termenele stabilite au fost depăşite.

Cei care au drumuri în zonă trebuie să se înarmeze cu răbdare. Vor mai fi probleme şi în lunile viitoare. Traficul va intra în normal abia la vară. Unele segmente de drum vor rămâne închise.

Proiectul Magistralei 5 de metrou are un stadiu de execuţie de 85%. Va fi gata la finele anului viitor. Are o lungime de aproape 7 km şi va lega Cartierul Drumul Taberei la reţeaua de metrou a Capitalei.

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns