România întârziată: Urmează stația «noi amânări», cu inaugurare la Sf. Așteaptă

0
54

Chiar dacă au trecut aproape patru ani de la demararea lucrărilor liniei de metrou Eroilor-Drumul Taberei sub sloganul „În trei ani aici VA FI stația TA de metrou“, oficialii Metrorex preconizează că metroul va fi funcțional abia la sfârșitul anului viitor.

 tabel_2

După ce în numărul trecut al revistei Capital am prezentat stadiul lucrărilor pe calea ferată, unde se înregistrează întârzieri cumulate de aproape 12 ani, acum vă prezentăm cum avansează lucrările la extinderea rețelei de metrou din București. Odată cu ratarea concesiunii autostrăzii Comarnic-Brașov, magistrala M5 de metrou Eroilor 2 – Drumul Taberei a devenit cel mai important proiect de infrastructură pentru Guvern și Ministerul Transporturilor. Cei aproximativ 6,8 km de linie, 10 stații de metrou și un depou înseamnă o investiție de 1 miliard de euro, cea mai mare parte din finanțare fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Construcția metroului Eroilor-Drumului Taberei este întârziată. La fel și darea lui în folosință, cu aproximativ doi ani, din cauza tăierii bugetului. După startul lucrărilor în toamna anului 2011, guvernul păstorit de Victor Ponta a avut grijă să taie din banii pentru anii 2012 și 2013. Mai exact, în perioada august 2012-august 2013, asocierea Astaldi-FCC-Delta ACM-AB Construct a oprit lucrările din cauza bugetului. Lucrările liniei de metrou au fost reluate în toamna anului 2013, cu finanțare europeană nerambursabilă, iar din calculele specialiștilor, tăierea panglicii este programată înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2016.

mai mult la :  http://www.capital.ro/romania-intarziata-urmeaza-statia-noi-amanari-cu-inaugurare-la-sf-asteapta.html

Lasă un răspuns