Petiția cetațenilor din Drumul Taberei: Vrem căldură și apă caldă în Drumul Taberei!

0
126

Subsemnații, locuitori ai zonei Drumul Taberei (București, sector 6) și susținători ai prezentei petiții, semnalăm mai multe încălcări normative, realizate de către furnizorul de agent termic R.A.D.E.T., în ceea ce privește obligațiile acestuia, cu următoarele consecințe:

1.Lipsa căldurii în calorifere și/sau lipsa de presiune în instalațiile de încălzire, în condițiile în care s-a realizat aerisirea acestora;

2.Apa caldă furnizată la o termperatură scăzută și/sau fără presiune; 3.Apa caldă furnizată doar câteva ore pe zi, cu durată mare de încălzire; 4.Scăderea drastică a temperaturii în locuințe, cu consecința necesității de a apela la surse alternative de încălzire și a producerii de costuri suplimentare; 5.Facturarea agentului termic, deși acesta nu este furnizat la parametri legali.

Cele mai afectate zone sunt cele aferente str. Cetatea Histria, str. Segarcea, Aleea Băiuț, Aleea Valea Prahovei, str. Istru, str. Valea Argeșului, Bd. Timișoara (zona Frigocom), str. Drumul Taberei ș.a., lipsa ori deficiențele în furnizarea agentului termic creând o stare de disconfort general, în plină iarnă!

Considerăm că modalitatea în care R.A.D.E.T. înțelege să procedeze cu locuitorii din această zonă, ignorând reclamațiile formulate, contravine Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică a Mun. București, anexă la Hot C.G.M.B. nr. 11/2016,  care, la art. 169, prevede că

Producătorii de energie termică au următoarele obligații principale: a. să livreze energie termică oricărei persoane fizice sau juridice solicitante sau care este utilizator de energie termică, în limita capacității instalațiilor și cu respectarea reglementărilor legale în vigoare și a condițiilor tehnice impuse prin licență  și prin clauzele contractuale, precum și în condiții de eficiență economică; b. să asigure livrarea energiei termice în rețelele de transport, de distribuție sau în instalațiile utilizatorului, potrivit standardelor și/ sau normelor tehnice în vigoare și contractelor încheiate, precum și controlul calitativ  și cantitativ al parametrilor”.

De asemenea, apreciem să se încalcă dispozițiile art. 51 alin. (1) din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice din 20.07.1994, modificat, ”Furnizorul are obligația de a livra energia termică la parametrii – presiune și temperatură – prevăzuți în contract”, precum și legislația în vigoare privind protecția consumatorilor.

Prezenta petiție va fi adusă în atenția R.A.D.E.T. și A.N.P.C., în vederea luării măsurilor legale ce se impun, pentru restabilirea unei situații de normalitate și a obligării furnizorului la respectarea legislației și a dispozițiilor contractuale.

Sermnați petiția aici :

www.petitieonline.com

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns