Oana Roman împreuna cu familia lui Pepe în Drumul Taberei

0
161

Oana Roman a avut joi, 28 decembrie, o nouă ediție live a emisiunii Oana punct Roman de pe pagina de Facebook a revistei Viva. Oana Roman a vorbit și despre Pepe, de a cărui familie este extrem de apropiată.

„De 20 de ani încoace, am privilegiul de a avea două familii, două locuri în care mă duc și mă gândesc că sunt în familie. Unul dintre cele mai mari vise a fost acela de a avea o familie mare. Am o soră cu nouă ani mai mare ca mine, de aceea nu am fost foarte apropiate. Din păcate, suntem și caractere extraordinar de diferite. Mi-am dorit să am o familie mare…

La un moment dat, soarta a făcut să îl cunosc pe Pepe. prin intermediul Danei, fosta lui iubită, l-am cunoscut. A fost cumva, a devenit pentru mine fratele pe care mi l-am dorit să îl am. Deși e mai mic ca mine, l-am văzut ca un frate mai mare. M-a dus în Drumul Taberei la mama lui, la tatăl lui, la frați, la soră și pe nepoții lui. O familie numeroasă, foarte repede între noi s-a creat o chimie. M-am simțit ca la mine acasă. M-au adoptat ca pe un membru al familiei lor. Uneori, familia de sânge poate să nu fie la fel de importantă ca familia de suflet”, a încheiat Oana Roman.

https://www.libertatea.ro/monden/oana-roman-despre-medicul-lucan-fost-un-rasfatat-al-guvernantilor-video-2090444

 

Lasă un răspuns