Nimic nou! Metroul din Drumul Taberei, o altă întârziere

0
59

Magistrala 5 de metrou, care va face legătura între cartierul Drumul Taberei şi zona Eroilor, va fi gata abia în 2017, anunţă autorităţile, citate de ziarulring.ro.

Structura de rezistenţă a magistralei este finalizată în proporţie de peste 80%, însă lucrările decurg destul de greu. Cele mai avansate, potrivit reprezentanţilor Metrorex, sunt la staţiile de la Valea Ialomiţei, Orizont şi Favorit.

Călătorii vor putea circula cu metroul abia din 2017 şi tot atunci vor scăpa de haosul produs în urma amplelor lucrări. Astfel, se înregistrează o întârziere, de data aceasta de aproape un an şi jumătate.

Potrivit Metrorex, la sfârşitul lui 2016, când era prevăzută darea în folosinţă a metroului, vor începe, de fapt, probele tehnologice, care vor dura în jur de trei luni. Până atunci, muncitorii lucrează de zor în cele 10 staţii ale magistralei. „La acestă dată, toate lucrările sunt prevăzute a fi finalizate în primul semestru al anului 2017”, a declarat directorul Metrorex, Marin Aldea.

nimic-nou-metroul-din-drumul-taberei-o-alta-intarziere-18536623


Noua magistrală va putea transporta circa 64.000 de călători pe zi. Primul tronson al acesteia va avea o lungime de 6,871 kilometri şi 10 staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei. Tunelurile sunt aproape gata, însă au mai rămas de săpat peste 200 de metri, în zona Eroilor, pe sub râul Dâmboviţa.

Aceste lucrări au stagnat după ce, la sfârşitul anului trecut, asfaltul s-a surpat şi a fost nevoie de consolidarea terenului, problemă care a dus la întârzierea proiectului. Cele mai avansate lucrări sunt la staţia Valea Ialomiţei, unde structura de rezistenţă a fost realizată în proporţie de 100%, şi la Orizont, unde structura staţiei este 93% gata.

sursa :   http://jurnalul.ro

Lasă un răspuns