Metroul din Drumul Taberei: „Sfânta Filofteia” a săpat tunelul până la stația Eroilor 2

0
60

Una din cele două freze care sapă tuneluri de metrou la tronsonul Drumul Taberei – Eroilor, de pe Magistrala 5, a ajuns până la stația Eroilor 2, a anunțat luni Metrorex.

În data de 22 iulie 2016, echipamentul de săpat tuneluri – Tunelling Boring Machine, botezat „Sfânta Filofteia” a realizat spargerea peretelui fronton, pătrunzând în stația Eroilor 2.

Cel de-al doilea TBM, botezat „Sfânta Varvara” execută tunelul de legătură între Magistrala 1 și Magistrala 5 de metrou, săpătura fiind realizată în proporție de 45%.

Lucrările s-au derulat în condiții tehnice și de siguranță, cu funcționarea corespunzătoare a tuturor instalațiilor utilizate la realizarea tunelurilor, spun reprezentanții Metrorex.

Utilajul „Sfânta Muceniţă Filofteia” a început lucrul de la sfârşitul lui ianuarie 2013.

646x404

Magistrala 5 de metrou, Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței este compusă din 10 stații de metrou și un depou.Conexiunea cu rețeaua de metrou existentă este asigurată la stația Eroilor. Prin transferul prevazut la Eroilor, pasagerii liniei de metrou 5 vor avea acces direct la liniile de metrou 1 și 3 si de un transfer suplimentar către linia 2 și 4 de metrou.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/metroul-din-drumul-taberei-sfanta-filofteia-a-sapat-tunelul-pana-la-sta-ia-eroilor-2_123092.html#ixzz4FQ4EsU8g

Lasă un răspuns