Metroul din Drumul Taberei: nici proiectul de finanțare nu e scris! | VIDEO

0
97


Directorul Metrorex a trâmbiţat că a făcut rost de bani de la UE pentru continuarea lucrărilor. De fapt, are doar o promisiune de principiu. Directorul Metrorex, Aurel Radu, petrecăreţul din staţiunea de lux din Alpi, a anunţat că Uniunea Europeană a acceptat să finanţeze metroul din Drumul Taberei, dar nu a spus că abia se scrie proiectul pe baza căruia primim banii.

Şeful Metroului a declarat, ieri, pentru Economica. net că pe 1 august a venit răspunsul oficial de la Comisia Europeană privind finanţarea magistralei din Drumul Taberei. "Avem astfel asigurate 400 de milioane de lei pentru lucrările de până la sfârşitul anului", a declarat Aurel Radu.

Abia se scrie la proiect

Reporterii EVZ au întrebat Metrorex dacă s-a aprobat proiectul şi când trebuie să vină banii. Surpriză: purtătorul de cuvânt al Metrorex, Eveline Croitoru, a declarat că abia se scrie la proiect." A venit răspunsul pozitiv de finanţare. Acum există un draft al proiectului, se va finaliza, se va aviza şi se va trimite pentru a se obţine. Nu vrem să spunem vorbe mari, dar o să se facă rapid". Cu alte cuvinte, specialiştii de la Ministerul Transporturilor trebuie să pună pe hârtie un proiect, acesta să fie eligibil, apoi să-l trimită la UE, pentru a primi banii. Până atunci, trebuie găsiţi bani de la buget.

Lasă un răspuns