Metroul din Drumul Taberei este părăsit

0
81


În ciuda premierului și a ministrului Transporturilor, care susțin că se muncește pe Magistrala 5, lucrările sunt oprite de aproape două luni. Banii promiși nu s-au dat.
În timp ce premierul Victor Ponta se încăpăţânează să susţină, de mai bine de o lună, că se lucrează pe şantierul din Drumul Taberei, acolo este linişte şi pustiu. Cei drept, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a avut un moment de sinceritate- pe 20 martie. Atunci, el a spus că vede că nu se lucrează. Dar nu a durat mult şi după câteva zile Fenechiu a afirmat că se lucrează. "M-am convins exact de la reprezentanţii companiei că nu s-a oprit nicio lucrare acolo. Am găsit finanţare, lucrările vor continua", a declarat Ponta pe 12 martie, adică acum o lună. Banii nu au ajuns nici acum în conturile constructorilor. "Se aşteaptă banii promişi de Guvern ca să se intre în subteran, să se sape", a explicat, pentru EVZ, Dan Trifu, consultant al Metrorex pentru lucrările la magistrala M5. Cert este că muncitorii au plecat acasă după ce Executivul a anunţat că Metroul ar urma să fie trecut în subordinea Primăriei Capitalei. "Încă se discută modalitatea de trecerea Metroului în curtea Municipalităţii şi au fost discuţii legate de cine va tăia panglica", au explicat sursele EVZ.
Muncitorii povestesc, mai mută câte o ţeavă Ieri, în prima parte a zilei, cele două "cârtiţe"- gigant, utilajele de săpat tunele cu care constructorii de aici se mândresc, ar fi trebuit să zbârnâie. Botezate Sfânta Filofteia şi Sfânta Varvara, cele două freze de mare capacitate par două animale fioroase adormite, aflate încă în perioada hibernarii. Probabil nu au fost atente la comunicatele festiviste ale guvernului care anunţau, în urmă cu mai bine de o lună, că s-a găsit fiinanţarea necesară reluării lucrărilor. Iar undeva mai spre Favorit, trei muncitori erau sprijiniţi în lopeţi precum ai lui Moromete, în Poiana lui Iocan. Nu mişcă nici unul un pai. Singurele locuri unde se mai "mişcă" totuşi ceva sunt staţia Romancierilor, unde câteva containere mari, din metal, sunt târâte dintr-un loca în altul, creînd impresia unei brume de activitate. "Pe şantierul din Drumul Taberei se lucrează. Vom aloca banii necesari lucrării."

http://m.evz.ro/news/1032426

Lasă un răspuns