Metroul de Drumul Taberei bate pasul pe loc. Când e gata, cât a costat până acum şi câţi bani ne-a dat UE

0
143

Structura de rezistenţă a viitoarei magistrale M5 este gata în proporţie de 80%, exact ca acum două luni. Între timp însă, constructorii au fost nevoiţi să repare stricăciunile provocate de surparea pământului în zona Eroilor, care a dat lucrările înapoi. Metroul de Drumul Taberei a înghiţit până acum 350 de milioane de euro, din care UE a decontat 50%.

Lucrările la structura de rezistenţă a Magistralei 5 de Metrou, Tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor, sunt finalizate în proporţie de 80%, tot atât cât erau şi în luna noiembrie, la precedenta informare a Metrorex. Între timp însă, s-a surpat asfaltul în zona Eroilor, din cauza lucrărilor din subteran, astfel că Metrorex şi constructorii au trebuit să repare stricăciunile(încă lucrează la ele), ceea ce a ţinut pe loc proiectul M5. „Mai sunt de efectuat lucrări de deviere reţele utilitare, execuţie accese în staţii şi refacerea suprafeţelor de teren afectate de construcţie”, spun reprezentanţii Regiei.

Lasă un răspuns