Merg.in ne spune povestea lui Carlos Chilianul: „Drumul Taberei. Da, un drum pe care-l refac pentru suflet”

0
59

www.merg.in ne spune povestea unuia dintre chilienii refugiați în București după lovitura de stat a lui Pinochet.

„Cel mai frumos în  Drumul Taberei: oamenii!”

Să ne-ntoarcem la Drumul Taberei. Ce a însemnat această schimbare bruscă a stilului de viață – din Santiago de Chile la București?
A fost o lovitură puternică, cu toate că nu aveam o situație atît de grea. Repet, în România anilor ’70 nu aveam restricții. Vizitam Europa! Vara mă și angajam prin țările nordice (pauză lungă). În Drumul Taberei am învățat ceva. Voi aveți un popor primitor, sănătos, sincer și iubitor, dar alterat de sistemul politic. Și înainte, dar și acum. Vecinii mei erau senzaționali, oricînd era vreo problemă primeam ajutor imediat. M-am înțeles foarte bine cu românii. Deci, ca să-ți răspund la întrebare, oamenii mi-au rămas cei mai apropiați. Căldura din acel cartier. Apoi alimentarele, cofetăriile. Doamne, cofetăriile! Era o prajitură…Pofiterol. Da! Celebra prăjitură, ți se topea în gură, era incredibilă. Apoi era „Pîine” la intersecția cu Valea Argeșului. La „Pîine” se vindea, evident, pîine (rîde). Dar avea o semnificație mai profundă. Era ca un loc de-ntâlnire al cartierului. Toți mergeam acolo.


Augusto Pinochet arunca în aer un întreg popor după lovitura de stat de pe 11 septembrie 1973. În timp ce regimul marxist al lui Salvador Allende avea zilele numărate, mii de chilieni cu mască de refugiați treceau oceanul în căutarea unui sistem care, la momentul respectiv, părea dărâmat în țara natală. Frica de o eventuală democrație a dispersat un popor în marea socialistă a Europei de Est.

Bucureștiul anilor ’80 a servit și el ca obiectiv al taberei nomade, debusolată după o revoluție spontană. „Ne-am speriat unii de alții” e replica pe care e imposibil să nu o fi auzit din gura vreunui bătrân dacă ai copilărit în zona Drumul Taberei.

Portal între civilizații
Îngrădiți de un sistem pe care oaspeții sud-americani aparent îl îndrăgeau, în cei mai atroce ani ai regimul ceaușist, bucureștenii n-au știut cum să reacționeze în momentul în care, parcă de nicăieri, sute de chilieni invadaseră orașul. Drumul Taberei, mai exact la actuala stație „Râul Doamnei”, prindea conturul unei treceri între lumi. Două culturi, atât de diferite, se îmbinau în dreptul unei stații de ITB, unei măcelării (singura, de altfel, pe o rază de doi kilometri) și al unui ghișeu „Loto 6/49”. Un bloc ridicat deasupra alimentarei adăpostea în jur de 64 de familii alungate din Chile la capătul unei revoluții urât mirositoare. În Militari exista altă „colonie”, însă nu la fel de numeroasă.

Am găsit un fost rezident chilian în Drumul Taberei. Carlos Ramirez Valdebenito. Carlos Chilianul.

Carlos Ramirez Valdebenito, 68 de ani, vorbește despre București și despre cartierul care i-a marcat existența. Locul în care s-a îndrăgostit „pentru prima dată” și-n care și-a plantat tinerețea. O tinerețe care înflorește cu fiecare vizită a sa în România. Carlos e doctor în economie, profesor în Chile, dar și-n Piața Romană, la ASE. E nostalgic, cu un discurs tapetat de umor și un suflet cald. Chilianul vorbește pentru ”merg.in” despre Bucureștiul tinereții sale.

mai mult la :  http://merg.in/bucuresti/de-povestit/interviuri/carlos-chilianul-drumul-taberei-da-un-drum-pe-care-l-refac-pentru-suflet-3674.html

Lasă un răspuns