La lopeţi! Primăria Sectorului 6 împarte lopeţi şi sare asociaţiilor de locatari

0
21


Prognoza meteo pentru următoarele zile anunţă căderi importante de zăpadă, precum şi viscol şi polei. În aceste condiţii, Primăria Sectorului 6 oferă fiecărei asociaţii de proprietari lopeţi şi saci de sare pentru a putea îndepărta zăpadă şi gheaţa de pe aleile şi trotuarele din jurul blocurilor.

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 pune la  dispoziţia Asociaţiilor de locatari din cartierele Drumul Taberei,  Crângaşi şi Militari câte două lopeţi şi câte un sac de 50 de kilograme  de sare. Fiecărei asociaţii de proprietari le vor fi aduse chiar la  scara blocului lor.

Însă cei care doresc să le aibă cât mai repede trebuie să se prezinte  vineri, începând cu ora 11.00, în curtea garajului ADPDU din str. Valea  Boteni nr. 2 (în spatele Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii  „Gheorghe Airinei”, zona Romancierilor) şi să aibă asupra lor ştampila  asociaţiei.

Potrivit HCGMB 147/2005, cetăţenii au obligaţia de a îndepărta zăpada  şi gheaţa de pe trotuare, rigole şi alte suprafeţe din jurul blocurilor  de locuinţe. Zăpada trebuie depozitată astfel încât să nu încurce  circulaţia auto şi nici pe cea pietonală. Aceleiaşi reguli trebuie să se  supună şi agenţii economici.

http://m.adevarul.ro/news/bucuresti/la-lopeti-primaria-sectorului-6-imparte-lopeti-sare-asociatiilor-locatari-1_50f8415c51543977a9701157/index.html

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns