Încă o amânare pentru metroul din Drumul Taberei. Ar urma să fie gata în 2018

0
66

Metroul din Drumul Taberei progresează cu încă o amânare: bucureştenii aşteaptă de 6 ani noul tronson, dar termenul anunţat de conducerea Metrorex a fost împins până în primul semestru din 2018. Şantierul a provocat haos în sectorul 6 al Capitalei, de la condiţiile de locuit până la cele din trafic.

Locuitorii din cartierul Drumul Taberei al Capitalei aşteaptă din 2014 să circule cu metroul spre centrul Bucureştiului. De când au început lucrările, în 2011, au îndurat cu stoicism praful, zgomotul şi cozile interminabile din trafic.

Abia în prima jumătate a anului 2018 ar urma să-şi vadă visul cu ochii. Nu e vina companiei, spune directorul general al Metrorex. Punerea în funcţiune a liniei de metrou Eroilor-Râul Doamnei depinde de rezolvarea contestaţiilor făcute la procedura de achiziţie a sistemului de siguranţă a traficului, dar şi de banii care vor fi alocaţi anul acesta. În plus, e nevoie şi de garnituri noi de metrou.

Recent, responsabilii din Transporturi erau siguri că 2017 este termenul final.

Sunt probleme şi cu lucrările de la suprafaţă, afectate de condiţiile metoerologice. Iar achiziţia noilor garnituri de metrou mai durează, după ce DNA a descoperit nereguli acum doi ani în licitaţia iniţială.

stiri.tvr.ro/

Lasă un răspuns