Hram la Parohia „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei

0
138

La Biserica „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei, duminică, 27 septembrie 2015, a fost prăznuit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, ales ocrotitor al acestei parohii, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist.

Prăznuirea hramului a început sâmbătă-seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia și citirea Acatistului, după care părintele paroh Nicolae Burlan a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a făcut o prezentare a vieții și activității Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Părintele a amintit de copilăria sfântului și de adolescența zbuciumată pe care a avut-o acesta din cauza vânzării lui ca rob la turci și a continuat cu prezentarea ascultărilor şi demnităţilor împlinite în timpul vieţii sale: traducător din limba georgiană a cores­pon­denței Patriarhului Dositei, tipograf, monah, ieromonah, egumen la Mănăstirea Snagov, Episcop de Râmnic și mai apoi Mitropolit al Țării Românești. „Atunci când vorbim despre Sfântul Antim Ivireanul trebuie să avem în vedere activitatea sa de culturalizare a credincioșilor români, dar mai ales misiunea pe care și-a asumat-o de a introduce limba română în cult, acesta fiind adevăratul creator al limbii române liturgice”, a subliniat pr. paroh Nicolae Burlan.

Hram-Sf-Antim-Bis-Sf-Vineri-1_w747_h373_q100

mai mult la :  http://ziarullumina.ro/hram-la-parohia-sfanta-vineri-drumul-taberei-105663.html

Lasă un răspuns