Distrugerea spațiilor verzi din București – Parcul Drumul Taberei (I)

0
78

Primăria Sectorului 6 și-a propus să implementeze mai multe proiecte cu fonduri europene vizând refacerea spaţiilor verzi. Intervențiile începute de fostul primar Cristian Poteraş şi continuate de succesorul său, Rareş Mănescu, sunt frecvent în atenția presei din cauza calității discutabile.00 panorama

Unul dintre cele mai controversate proiecte este cel de reabilitare al Parcului Drumul Taberei, singurul spațiu verde de dimensiuni mari al cartierului (cca. 11,5 ha). Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de Interveţie 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Centre urbane. Contractul de finanţare a proiectului a fost aprobat în septembrie 2011 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Costul total a fost estimat la aproximativ 75,2 milioane de lei, din care 48,8 milioane sunt contribuție a Uniunii Europene.

Lucrările de reabilitare au început, cu întârziere, în luna mai a anului 2013 și au fost prelungite, conform panourilor de informare afișate în parc, până în august 2014. La începutul anului 2015, lucrările nu erau încă finalizate.  Pe toată perioada intervenției accesul în parc a fost interzis, fapt care a provocat nemulțumiri și a declanșat petiții. Pe parcurs, locuitorii zonei și organizațiile de mediu au semnalat defrișări abuzive și nereguli în execuție. Mai mult, unii cetățeni sunt nemulțumiți de proiect în sine, pe care nu-l consideră necesar sau adecvat în raport cu suprafața de spațiu verde a parcului. Proiectul de reabilitare presupune, pe lângă instalarea unui sistem de supraveghere video, numeroase construcții și amenajări care aglomerează excesiv parcul. De asemenea, noile dotări sunt scumpe și presupun un cost ridicat de întreținere și înlocuire. În aceste condiții se poate contesta necesitatea implementării proiectului. Analizând documentele pe care se fundamentează intervenția se constată că motivele expuse sunt discutabile și ridică suspiciunea că au fost formulate mai degrabă în scopul accesării unor fonduri decât în sprijinul unui proiect cu utilitate socială.

 

http://www.observatorulurban.ro/distrugerea-spaiilor-verzi-din-bucureti-parcul-drumul-taberei-i.html

Lasă un răspuns