De ce construcția metroului în Drumul Taberei merge cu încetinitorul

0
64

Vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu, a explicat la Interviurile DCNews de ce lucrările de la metroul Drumul Taberei merg cu încetinitorul în ciuda faptului că sunt angajate să facă lucrările firme cu experiență. 

Ionuț Moșteanu consideră că statul este principalul responsabil pentru ritmul lent în care se desfășoară construcția noii linii de metrou .

„În caietul de sarcini nu au fost trecute foarte bine relocările de utilități, pentru că studiile de fezabilitate au fost făcute pe genunchi și pentru că există un pompierism al lansării proiectelor de infrastructură. Pe sub București există foarte multe utilități, cabluri, fire etc.”, a afirmat Moșteanu.

Companie interesată să nu termine lucrarea

Vicepreședintele USR suspectează anumite interese ale unei companii de stat despre care spune că intenționat trage de timp. „Mai este o problemă, cu societatea care face proiectare și urmărire de șantier pentru construcțiile de metrou. Este una singură, Metroul SA, o societate desprinsă din Metrorex. Aceasta este o companie care nu are niciun interes să termine repede metroul și dacă o să intrăm acolo în detalii o să vedem că sunt foarte mulți oameni care au niște avantaje materiale imense din faptul că se tărăgănează lucrările la metrou”, a susținut Moșteanu.

https://www.dcnews.ro/de-ce-construc-ia-metroului-in-drumul-taberei-merge-cu-incetinitorul_594587.html

Lasă un răspuns