Cum arată acum staţiile de metrou Orizont şi Favorit GALERIE FOTO …

0
345

Statia Orizont :

Statia Favorit

În urmă cu câteva zile, Metrorex a publicat, pe site-ul oficial al Metrorex privind stadiul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, mai multe imagini din interiorul stațiilor Orizont şi Favorit. La staţia Favorit, realizată în proporţie de 50%, lucrările sunt efectuate în special la interior, inclusiv în vestibul. La staţia Orizont, realizată în proporţie de peste 40%, se lucrează la vestibul.

La începutul lunii septembrie compania a publicat mai multe imagini şi din interiorul stațiilor Academia Militară şi Tudor Vladimirescu. Staţia Academia Militară (cea mai avansată din punct de vedere al execuţiei, întrucât de aici vor fi lansate cele două utilaje de excavat tunele – TBM-uri), este realizată în proporţie de 75%. Vezi aici stadiul lucrărilor la staţiile de metrou Academia Militară şi Tudor Vladimirescu.

Compania a mai anunțat că utilajele pentru sapat tuneluri au fost supuse, până acum, unui amplu proces de montaj, alimentare cu energie electrica, revizie și probe, astfel încât acestea sunt pregătite în prezent pentru excavații. ”Demararea lucrărilor pentru execuția tunelelor se va realiza în prima jumătate a lunii septembrie. În acest moment se lucrează la toate cele zece stații și un depou, aferente tronsonului Râul Doamnei- Eroilor”, a precizat directorul general al Metroex, Aurel Radu, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Vezi aici stadiul lucrărilor la celelalte stații de metrou de pe Magistrala M5.

Primul tronson al magistralei 5 de metrou, care face legătura între Drumul Taberei şi Universitate, va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra 10 staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei.

Cum arată acum staţiile de metrou Orizont şi Favorit GALERIE FOTO

Lasă un răspuns