Când se reia traficul normal în Drumul Taberei, în fiecare staţie de pe magistrala 5 de metrou

0
61

Bucureştenii din Drumul Taberei sunt cei mai chinuiţi locuitori ai Capitalei: de cinci ani stau într-un şantier continuu, cu mult praf, zgomot şi mizerie, iar traficul auto este un coşmar, la fel şi cel pietonal. Şi toate din cauza lucrărilor la magistrala 5 de metrou, care ar fi trebuit terminate de cel puţin doi ani, însă conform ultimelor estimări oficiale ar fi gata abia la mijlocul anului viitor.

Structura staţiilor de metrou de pe traseul magistralei 5 Drumul Taberei-Eroilor este finalizată în proporţie de 90%, iar tunelurile şi galeriile sunt gata în proporţie de 95%, arată cele mai recente date oferite de Ministerul Transporturilor, astfel că autorităţile estimează că bucureştenii vor putea circula cu metroul din a doua jumătate a anului 2017.

Până atunci însă, rămâne ca fiecare locuitor din zonă să se descurce cum poate pentru a ieşi din Drumul Taberei: fie cu mijloacele de transport în comun care vin greu şi sunt mereu foarte aglomerate, chiar şi când pleacă de la capăt de linie, fie cu maşinile personale, aici existând pericolul de a sta de asemenea blocaţi în trafic din cauză că numărul benzilor de circulaţie a fost redus, fiind impuse şi devieri de trafic pentru executarea lucrărilor de construcţie la magistrala 5 de metrou.

Lasă un răspuns