Biserica Sf. Vineri din Drumul Taberei adăpostește un veșmânt al Sfintei Parascheva – „Nimic fără Dumnezeu!” (VIDEO)

0
263

În Drumul Taberei, peste drum de parcul Moghioroș, se afla până nu demult o bisericuță de lemn absolut neîncăpătoare pentru sutele de credincioși din zonă.

Părintele paroh Nicolae Burlan, însa, avea un vis măreț! O biserică luminoasă, mare și încăpătoare!

Și iată că, în 2007, Preafericitul Daniel avea să săvârșească primul său serviciu religios de sfinţire a unei biserici din noua sa poziție de Cap al Bisericii Ortodoxe Române.

Biserici ale Bucureștiului: Biserica Sf. Vineri adăpostește un veșmânt al Sfintei Parascheva – Nimic fără Dumnezeu!

Biserica Sfânta Vineri din Drumul Taberei este o construcție monumentală care, din punct de vedere arhitectonic, se aseamănă cu biserica Sfânta Sofia din Constantinopol și a fost construită după proiectul arhitectului Florin Bucur Crãciun. Cu o suprafață de 850 mp și o înălțime de 33 de m, biserica este una dintre cele mai mari din Capitală. Pictura murală în tehnică al fresco, realizată de Daniel Codrescu este de o frumusețe desăvârșită. Chipurile aureolate de nimbul sfințeniei te privesc cu ochi  blânzi, protectori. Scenele biblice sunt secondate ca pondere de  mulțime de sfinți români, semn că România este un spațiu veritabil de credință și sfințenie.

„Eu cred că Dumnezeu este alături de noi. Dumnezeu iubește această țară, care nu întâmplător este numită “Grădina Maicii Domnului”. Numai prin credință și numai întorcându-ne la Dumnezeu și numai prin biserică putem spera că țara aceasta va reînvia. Nimic fără Dumnezeu”, declară Părintele Burlan.

Catapeteasma sculptată în stil brâncovenesc în lemn de stejar este opera sculptorului Costică Moroiu, iar icoanele acesteia sunt pictate de maicile de la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea.

Un imens policandru produs în Grecia străjuie chipul Lui Iisus Christos Pantocrator.

Biserica are două hramuri: Sfânta Parascheva de la Iași și Sfântul Antim Ivireanul, românul de origine georgiană, care a înființat prima bibliotecă românească la București în Secolul 18. Sfintele odoare ale lăcașului sunt un veșmânt al Sfintei Parascheva de la Iași aflat într-o raclă de lemn precum și părticele din moaștele Sf Pantelimon, Sf Teodor Stratilat și Sf Ioan Iacob Romanul de la Hozeva.

http://www.b1.ro/stiri/bucuresti-centenar/biserici-ale-bucurestiului-biserica-sf-vineri-adaposteste-un-vesmant-al-sfintei-parascheva-nimic-fara-dumnezeu-video-210727.html

Lasă un răspuns