B365.ro : Se reia REABILITAREA TERMICĂ a blocurilor în Sectorul 6. 1.500 de dosare, deblocate

0
176

Programul de reabilitare termică a blocurilor va fi reluat în Sectorul 6 din Capitală, după o pauză de câțiva ani în care nu s-a mai pus schelă pe niciun imobil. Primarul PSD, Gabriel Mutu, a anunțat joi că au fost deblocate 1.500 de dosare depuse pentru anveloparea blocurilor și că, în noul program de reabilitare termică din bani europeni vor fi finanațate lucrările pentru 431 de blocuri.

„Este pentru prima oară când Sectorul 6 accesează fonduri europene pentru reabilitare termică. Este vorba de 200 milioane de lei care vor veni de la Uniunea Europeană”, a declarat primarul Gabriel Mutu în cadrul unei conferințe de presă la șantierul unui bloc din Drumul Taberei unde au început deja lucrările de reabilitare termică.

Edilul a anunțat că, după ce au fost deblocate 1.500 de dosare pentru anvelopare termică, în noul program de reabilitare termică din fonduri UE au fost incluse 431 de blocuri, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la suma de 280 milioane euro, din care 200 de milioane lei vor veni de la Bruxelles, iar restul va fi finanțat de administrația locală și din fonduri de la Banca Mondială.

Potrivit administrației locale, în prima fază vor fi reabilitate 74 de blocuri, cu un total de aproximativ 9.000 de apartamente, restul urmând să intre în execuție anul viitor. Întrebat dacă nu este cam târziu pentru a demara lucrări de reabilitare termică, având în vedere că este ultima lună de toamnă, primarul a precizat că în București vremea permite destul de mult timp să se lucreze în șantier. Oricum, deocamdată, au fost puse schele doar pe 25 de blocuri, iar când vremea va deveni nefavorabilă, vor începe lucrări în subsolul imobilelor.

mai mult la :   www.b365.ro

Lasă un răspuns